Emma Răducanu a renunțat la antrenorul alături de care a triumfat la US Open 2021, Andrew Richardson, iar sportiva de origine română se află în căutarea unui tehnician mult mai experimentat.
Darren Cahill este prezentat de Daily Mail ca cea mai viabilă opțiune pentru Emma Răducanu, ținând cont că australianul cunoaște la perfecție tenisul feminin! Cahill a pregătit-o pe Simona Halep în ultimii șase ani, ajutând-o să devină lider WTA!
Celelalte două nume care se mai află pe listă sunt Nigel Sears, omul care o antrenează pe Sorana Cîrstea începând cu sezonul american, și Tim Henman, o legendă a tenisului britanic.
Numele lui Darren Cahill este vehiculat de presa britanică ca un potențial antrenor al Emmei Răducanu! Britanica născută din tată român și mamă chinezoaică a renunțat la serviciile antrenorului Andrew Richardson, motivând că are nevoie de cineva cu o experiență superioară, care a mai lucrat cu jucători aflați în situația ei. Ei bine, Darren Cahill pare cea mai potrivită alegere, deoarece australianul a demonstrat că știe să formeze lideri: l-a ajutat pe Lleyton Hewitt să devină cel mai tânăr jucător de tenis clasat vreodată pe locul 1 mondial, apoi pe Andre Agassi, care a devenit, cu ajutorul lui Cahill, cel mai în vârstă jucător clasat pe locul 1 ATP! De asemenea, sub „bagheta” lui Darren, Simona Halep a fost lider mondial în sezoanele 2017 și 2018.
„Cea mai viablă opțiune pentru Raducanu ar fi australianul Darren Cahill, care are cea mai mare experiență în circuitul WTA! Asta caută și Emma! Omul în vârstă de 55 de ani a antrenat mai mulți lideri WTA, ducându-le pe Ana Ivanovic și Simona Halep în vârful ierarhiei mondiale. Halep s-a despărțit de Cahill la începutul acestei săptămâni, ceea ce ridică un semn de întrebare, ținând cont că Richardson a plecat din echipa Emmei două zile mai târziu”, notează jurnaliștii de la Daily Maily. Aceștia i-au mai inclus pe lista posibilior antrenori ai Emmei Răducanu pe Nigel Sears, socrul lui Andy Murray, care a mai lucrat cu adolescenta britanică la Wimbledon 2021, și Tim Henman, fost număr 4 mondial în circuitul ATP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER